Când un copil merge la terapie, părintele nu stă pe margine. Tu îl cunoști cel mai bine, tu îl aduci la ședințe și tot tu ești acolo în restul săptămânii. Terapeutul lucrează cu copilul, dar de multe ori lucrează și cu tine.
Ce aduci tu în discuție
Terapeutul îl vede pe copil în timpul ședinței. Tu îl vezi în rest: dimineața, înainte de școală, la culcare, după o zi lungă. Ce observi acasă sunt informații pe care numai tu le ai. Poți nota pe scurt situațiile care te preocupă sau care s-au schimbat, cu ziua și ce s-a întâmplat înainte. Nu trebuie să le interpretezi. Ajunge să le descrii.
Ce rămâne între terapeut și copil
Un copil are nevoie să știe că poate vorbi liber. De aceea, mulți terapeuți nu povestesc părinților tot ce s-a spus în ședință. Îți spun ce te ajută să-l sprijini acasă și te anunță dacă siguranța cuiva este în joc. Cum se împart aceste lucruri stabiliți de la început, așa că întreabă înainte de prima ședință.
Acasă, între ședințe
Nu e nevoie să transformi fiecare zi într-o ședință și nici să-l întrebi zilnic despre terapie. Dacă terapeutul îți propune ceva de încercat acasă, o rutină sau un fel de a vorbi despre un anumit lucru, încearcă și spune-i data viitoare cum a mers, inclusiv dacă nu a mers.
Întrebările despre tine
Pe parcurs pot apărea și întrebări despre tine: ce faci deja bine, ce ai putea face altfel, de cât timp ai nevoie pentru tine. Le poți aduce în discuția cu terapeutul copilului, în momentul stabilit pentru părinți. Dacă vrei un loc doar al tău, citește terapie pentru părinți.
Răbdarea cu ritmul
Nu există un număr de ședințe după care să știi că drumul s-a încheiat, iar fiecare copil are ritmul lui. Din când în când, cere o discuție despre cum merge: ce observă terapeutul, ce observi tu, ce urmează. Pentru ritmul obișnuit al întâlnirilor, vezi câte ședințe și cât de des.