Descriere
Numele meu este Stanciu Mihaela, sunt psiholog clinician și psihoterapeut format în terapie cognitiv-comportamentală. Pentru mine, decizia de a urma această profesie a venit natural: încă de mică am fost sensibilă și atentă atât la propriile emoții, cât și la emoțiile și comportamentele celor din jur, dorindu-mi să înțeleg oamenii mai bine. În timp, această dorință a crescut și a fost completată de dorința de a ajuta. Ele m-au determinat să aleg această profesie și să o văd ca fiind cea mai potrivită pentru mine. Am observat în jurul meu nevoia oamenilor de ajutor, am observat cum comportamentele noastre devin problematice atunci când nu ne simțim bine și atunci când nu știm să ne gestionăm emoțiile, am observat durerea din viața ființelor umane și nevoia lor de a fi acceptați, înțeleși, apreciați și iubiți. Cred că schimbarea în bine și creșterea calității vieții apar atunci când o persoană decide să fie atentă la aceste nevoi. De asemenea, cred că un terapeut e nevoie să fie el, în primul rând, un model pentru persoana din fața lui. Din acest motiv, acord în continuare o mare atenție dezvoltării mele personale. Pe lângă studiile care m-au adus în punctul în care sunt acum, dedic timp extra pentru a ajunge la cea mai bună variantă a mea, fie că vorbim de planul intelectual, spiritual sau comportamental. Cred că dedicarea și pasiunea mea pentru ceea ce fac sunt cele care mă diferențiază. Totodată, compasiunea și dorința de a-l înțelege și accepta pe cel de lângă mine fac ca interacțiunile din cabinet să fie plăcute pentru toți cei prezenți. În această profesie este foarte important să ai un bagaj de cunoștințe solid, însă poate mai important decât atât este să fii dezvoltat interior pentru a empatiza și a ști cum să te raportezi la problema sau emoția persoanei din fața ta: fără judecată, cu acceptare și compasiune. Atunci când nu poți să vezi nevoia persoanei din fața ta și în interior nu există căldură și compasiune, cunoștințele pe care le ai te vor ajuta doar până într-un punct.