Descriere
Sunt Livia, mediator terapeutic și terapeut NLP. Misiunea mea este să creez un spațiu sigur în care oamenii pot redescoperi consensul, sensul și reconectarea — cu partenerul, cu familia, dar mai ales cu sine.
Cred că relațiile sunt oglinzi ale propriei noastre conștiințe și că, dincolo de orice conflict, se află o nevoie profundă de a fi văzut și înțeles.
În practica mea, îmbin principiile Programării Neuro-Lingvistice (NLP) și ale medierii terapeutice cu modele consacrate din terapia de cuplu: cercetările soților John și Julie Gottman, teoriile despre dorință și libertate relațională ale Esther Perel, conceptul Imago al lui Harville Hendrix, abordarea intimă și autentică a Pat Love, precum și perspectiva sistemică a lui Bert Hellinger.
Folosesc tehnici de reîncadrare (reframing), poziții perceptuale și comunicare empatică, pentru a ajuta partenerii să transforme distanța în apropiere și reacția în înțelegere.
Valorile mele după care îmi ghidez viața atât personal cat și profesional sunt : relația de Cuplu, Loialitatea și Libertatea și am Convingerea ca pentru orice Problemă există cel puțin o rezolvare .
Experiență cheie
Acum 5 ani am trăit propriul meu divorț după o relație de 15 ani. A fost o perioadă de pierdere, dar și de redescoperire. În acel proces, am învățat că sfârșiturile pot deschide începuturi pline de înțelepciune și de sens .
Am ales să merg mai adânc în înțelegerea dinamicii unei relații, să descopăr ce înseamnă cu adevărat comunicarea autentică și asertiva , vulnerabilitatea și reconectarea.
Astăzi, în munca mea de mediator terapeutic și terapeut NLP, îi însoțesc pe cei care se află în impas sau în pragul separării, ajutându-i să găsească consens, sens și reconectare - cu partenerul dar și cu sine .