Descriere
Sunt Irina 🌱
Am bucuria si onoarea sa îi insotesc pe oameni in drumul lor spre vindecare, crestere si descoperirea adevaratului sine. 😌Stiu că e un mare privilegiu sã văd frumusetea, curajul si sensibilitatea celor care intră în cabinetul meu căutând schimbri reale în viata lor.
Multa lume ma intreaba de ce am ales profesia asta, dar adevrul e simplu: vindecarea m-a ales pe mine. 🫣😀
De când mã stiu, am simit nevoia sã mã apropii de suferintă, de întuneric, sa ofer cu blândete un spatiu luminos 🌞pentru tristete, teama, furie, rusine si bucurie. Sã văd oamenii cu adevrat, fără să-mi întorc privirea. In drumul meu, m-am specializat in psihodiagnoza personalitatii printr-un masterat in acest domeniu.
Experienta mea se întinde in psihoterapia integrativa, fiind membra a Asociatiei Române de Psihoterapie Integrativă Asociatia Romana de Psihoterapie Integrativa si certificată de Colegiul Psihologilor din România in psihologie clinica.
Am o experienta bogata in tehnici integrative, profunde, specifice de lucru cu trauma, cu problemele de atasament, depresia si cred cu tărie în abordări terapeutice empatice si eficiente. Asa ca ma simt plina de recunostinta ca pot fi psihoterapeut si că am o vocatie care îmi deschide inima.♥️
Când nu sunt la cabinet sau nu am grijã de baietelul meu 👶🏼mă gasesti citind, odihnindu-mã, jucându-mă, făcând sport 🧘🏻♀️🏋️ si conectându-mã cu natura.
Ofer terapie online 👩💻sau în persoană, la cabinetul meu din zona Aviatiei, Bucuresti.
0749139394
https://irinapaun.com/
Experiență cheie
Am avut o clientă care mi-a zis la prima ședință:
„Irina… eu știu TOT. De unde vine. Ce tipar am. Ce a făcut mama. Ce n-a făcut tata. Știu. Dar nu simt că pot să-mi dau drumul. E ca și cum… trăiesc tot timpul cu frâna trasă.”
Era super smart. Lucra într-un domeniu serios, multă responsabilitate, mereu pe fază.
Dar în relații? Nu se putea relaxa. Nu se putea lăsa.
Zicea că atrage numai bărbați indisponibili, dar adevărul era că ea nu se simțea disponibilă emoțional.
Nici pentru ea, nici pentru altul.
Nu pentru că nu voia… ci pentru că nu știa cum.
Era mereu cu un pas în față. Mereu atentă la celălalt.
Mintea ei o luase cu mult înaintea inimii.
Și în terapie venea… așa, „corectă”. Îmi spunea ce ar trebui să simtă, ce știe că e sănătos, dar în spate era o liniște grea. O goliciune. O disociere subtilă.
Am lucrat luni de zile fără să forțăm nimic. Doar construind. Relația. Încrederea. Spațiul ăla unde să poți să te prăbușești puțin, dacă e nevoie.
Și-ntr-o zi… n-a mai vorbit. A început să plângă. Fără să se scuze. Fără să încerce să se repare în fața mea.
A plâns ca o fetiță care n-a mai fost ținută niciodată.
Și-atunci am știut.
A ieșit din cap. Din control. Din performanță.
Și-a intrat, pentru prima oară, în ea.
Asta e momentul în care începe vindecarea. Nu când știi tot, ci când poți să simți… în siguranță.
Când nu mai ești singură cu ce simți.
Dacă și tu ești genul care știe tot, dar se simte blocată pe dinăuntru…
Dacă lumea te vede ca „puternică”, dar înăuntru e gol, e dor, e oboseală de atâta „mă descurc singură”…
Poate nu e nimic greșit cu tine.
Poate doar n-ai simțit cum e să fii cu adevărat ținută emoțional de cineva.
Și asta e ceva ce nu înveți din cărți. Se trăiește. În relație. În terapie.