Descriere
Sunt psiholog clinician sub supervizare, cu formare internațională și experiență practică în medii diverse. Am absolvit atât licența, cât și masterul în Psihologie Clinică la Royal Holloway, University of London.
Am lucrat în Anglia în cadrul unui spital psihiatric ca mental health support worker, precum și într-un penitenciar, oferind sprijin și facilitând legătura între persoane private de libertate și familiile lor.
În prezent, sunt implicată într-un proiect european de consiliere psihologică și sprijin emoțional.
Lucrez cu adulți care se confruntă cu dificultăți emoționale, blocaje interioare, anxietate sau dorința de autocunoaștere. Creez un spațiu sigur, cald și autentic, în care fiecare persoană este întâmpinată cu empatie și respect.
Abordarea mea este influențată de formarea academică în CBT (terapie cognitiv-comportamentală), ACT (terapia prin acceptare și angajament) și mindfulness.